Un incendiu puternic a avut loc, luni dimineață, la un depozit de furaje din localitatea Vlădeni Deal, din comuna Frumușica, au informat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).
Potrivit sursei citate, proprietarii au fost cei care au apelat 112 pentru a cere ajutor, iar la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru din Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
„Intervenția s-a dovedit a fi foarte dificilă din cauza vântului și a cantității mari de furaje, fiind trimis în sprijin și un echipaj din cadrul Detașamentului Botoșani. Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au fost nevoiți să protejeze de flăcări și casa învecinată, care se afla la o distanță de aproximativ doi metri față de furaje. Echipele de intervenție au acționat mai bine de trei ore pentru stingerea tuturor focarelor”, au precizat reprezentanții IJSU Botoșani.
Ei arată că au ars aproximativ 20 de tone de furaje și un utilaj agricol, iar cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind autoaprinderea.