Zece tone de furaje, un tractor și o remorcă, distruse într-un incendiu la Manoleasa! (Foto)

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de patru ore. S-au salvat și protejat de foc casa, un adăpost de animale, un solar și mai multe utilaje agricole.

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Loturi, comuna Manoleasa. Proprietarul a lucrat cu flexul, iar scânteile au ajuns pe furaje. În scurt timp, flăcările au cuprins întregul depozit, un tractor și o remorcă.

Îngrijorat că incendiul s-ar putea extinde, bărbatul a sunat după ajutor la 112.  

La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Manoleasa, dar și câțiva fermieri cu un utilaj și cisterne cu apă.

Aceștia au constatat faptul că ardeau aproximativ zece tone de furaje, un tractor și o remorcă. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.

Misiunea a fost una de durată având în vedere cantitatea mare de furaje care ardea, dar și faptul că trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.

Din fericire nu au fost persoane rănite.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...

Cal salvat dintr-un beci, pompierii au avut nevoie de un buldoexcavator! - FOTO

astăzi, 10:55

S-a întâmplat în localitatea Slobozia, comuna Broscăuți. Capacul din lemn care acoperea beciul a cedat sub greutatea animalului, iar acesta a ajuns în groapa adâncă, d...

Mireasa cu 31 de copii la nuntă! O imagine inedită într-o biserică din Botoșani! - FOTO

astăzi, 09:52

Mirele, Șerban, este angajat în cadrul MApN, iar mireasa a fost înconjurată nu doar de familie și de cei dragi, ci și de scumpii săi elevi din clasa a IV-a C (alternativa educațional...