Week-end încărcat pentru jandarmii de la Botoșani. Zeci de amenzi aplicate pentru braconajul piscicol pe barajele de acumulare din județ

Jandarmii de la Botoșani au aplicat în acest week-end nu mai puțin de 53 de sancțiuni contravenționale, însumând 13000 de lei, și au confiscat bunuri în valoare de 930 de lei.

În cadrul acțiunilor pentru prevenirea braconajului piscicol pe barajele de acumulare Rogojești și Bucecea, executate în cooperare cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, jandarmii au aplicat 11 sancțiuni în valoare totală de 5200 de lei, scopul acestor acțiuni fiind conservarea unui fond piscicol bogat și variat și, implicit, a biodiversității în habitatele piscicole naturale.

 

“Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar au fost încheiate procese-verbale de constatare și sancționare a contravenției și pentru nerespectarea legislației în vigoare privind regimul silvic, actele și faptele de comerț, pescuit și acvacultură, precum și pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun”, a explicat Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani .

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 6 noiembrie 2026: Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, Arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia

astăzi, 07:00

Sfântul Ierarh Pavel, marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului. De a...

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...