O razie de proporții a avut loc ieri la Dorohoi într-o amplă acțiune de prevenire și combatere a evaziunii fiscale în domeniul transportatorilor în regim TAXI..
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Administrației Județene a Finanțelor Publice și Autorității pentru Protecția Consumatorului, precum și cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Poliției Municipiului Dorohoi au acționat pe raza municipiului Dorohoi, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și folosirea forței de muncă fără forme legale în domeniul transportatorilor în regim TAXI.
“În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 23 de entități economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei și au fost confiscați aproximativ 1.400 de lei”, au anunțat polițiștii de la Botoșani.