Victimele unui accident rutier produs la Cucorăni, ajutate de doi pompieri care se întorceau din misiune!

Doi bărbați, tată și fiu, victime ale unui accident rutier produs vineri la prânz, pe raza localității Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, au primit ajutor de la doi pompieri care se întorceau din misiune, până la sosirea echipajelor Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. 

Slt. Bogdan Grădinaru, din cadrul Centrului Operațional, și plt. maj. Cristina Mihai, de la Inspecția de Prevenire, se întorceau din comuna Cândești, unde au desfășurat un exercițiu de evacuare. Pe raza localității Cucorăni, au observat două mașini avariate și un bărbat care stătea pe marginea drumului, ghemuit. În timp ce plt. maj. Cristina Mihai a ajutat victima, care acuza dureri cervicale și costale, slt. Bogdan Grădinaru a deconectat bornele celor două autoturisme, prevenind astfel izbucnirea unui incendiu. Cei doi pompieri au rămas la locul accidentului până la sosirea echipajelor SJA Botoșani.

 

"Prin fapta lor, cei doi colegi au dovedit că, indiferent de atribuțiile din fișa postului, personalul unității noastre deține calități umane extraordinare în care profesionalismul, spiritul civic și responsabilitatea față de semeni sunt la loc de cinste", a precizat purtatorul de cuvant al ISU Botosani, sublocotenent Dorina Lupu.​

Accidentul rutier s-a produs vineri, între un autoturism VW Passat și o autoutilitară Mercedes care se deplasau în același sens. Impactul între cele două mașini s-a produs în momentul în care, vrând să vireze la stânga, autoturismul Passat a fost izbit de Mercedesul care tocmai se angajase în depășire. Circulația în zonă a fost blocată până când polițiștii au finalizat primele cercetări la fața locului.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...