Urmărire cu poliția pe Șoseaua Iașului. Șoferul era beat și avea sute de pachete de țigări în mașină

În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timp ce se aflau pe Șoseaua Iașului, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care circula cu viteză peste limita legală, însă șoferul și-a continuat deplasarea, a anunțat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Polițiștii au pornit în urmărirea autovehiculului cu autospeciala având în funcțiune semnalele luminoase și acustice. Oamenii legii au reușit să îl tragă pe dreapta pe șofer în localitatea Zăicești.

 

În urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Bălușeni.

După ce au efectuat verificări amănunțite în interiorul autoturismului, oamenii legii au identificat 100 de pachete de țigarete de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, pentru care bărbatul nu deținea documente legale de proveniență.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 1.300 lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 120 de zile.

De asemenea, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.         

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

astăzi, 11:13

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...

Lucrările la Oncologie se desfășoară, dar cu semnul întrebării. Manager: „Este o problemă” (Video)

Wednesday, 7 October 2026

Una dintre cele mai importante, dar și grele secții de la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani are parte de probleme serioase. În februarie 2025 SecÈ...