Un jandarm botoșănean a provocat un accident, soldat cu rănirea unui polițist din Suceava

Un agent de poliție care conducea mașina de poliție pentru a interveni la un caz și avea semnalele acustice și luminoase a fost rănit la Dumbrăveni după ce un șofer, jandarm din Botoșani, nu a acordat prioritate și a lovit autospeciala poliției care a ajuns într-un gard.

Un echipaj format din doi polițiști din cadrul Postului de Poliție Dumbrăveni a fost direcționat, sâmbătă, să intervină în cazul unei persoane care se manifesta violent pe raza localității Plopeni.

 

Echipajul de poliție s-a deplasat spre locul intervenției cu folosirea semnalelor acustice și luminoase pe DN29, iar la intersecția cu un drum secundar, un șofer de 44 de ani, jandarm din Botoșani aflat în timpul liber, nu a acordat prioritate de trecere autospecialei, intrând în coliziune ușoară, potrivit NewsBucovina.

Mașina de poliție a fost proiectată în afara părții carosabile și a lovit violent gardul unui imobil.

În urma accidentului a fost rănit șoferul autospecialei, un agent de 44 de ani, iar colega de patrulă, în vârstă de 28 de ani nu a suferit leziuni.

Agentul de poliție a fost transportat la spital urmând a-i fi prelevate și probe biologice de sânge.

Acest caz va fi instrumentat prin unitatea de parchet militar având în vedere calitatea persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, respectiv jandarmul din Botoșani.

Poliția Suceava monitorizează atent starea de sănătate a agentului fiind dispuse și verificările specifice pe linie de SSM.

În zonă au intervenit echipaje ale ISU Suceava, iar până la sosirea acestora un pompier paramedic de la ISU Botoșani care era la fața locului a luat măsurile de siguranță pentru stabilizarea victimei, notează NewsBucovina.

Militarii suceveni au preluat rănitul, pe care l-au transportat la ambulanța SMURD TIM, unde i s-a acordat primul ajutor medical și ulterior a fost dus la Unitatea de Primire Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...