Un copil de nouă ani și un adult, transportați la spital după un grav accident!

Mașina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, iar un stâlp a fost doborât în urma impactului.

Un copil de nouă ani și un adult, transportați la spital după un grav accident!

   Foto: Monitorul de Suceava

Pompierii militari suceveni au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean la un accident produs pe raza municipiului Suceava (Calea Unirii), marți dimineață.

Un autoturism care transporta trei persoane, (doi adulți şi un minor),  a părăsit partea carosabilă.

În urma impactului, un adult şi minorul, în vârstă de 9 ani, conştienți şi cooperanți, au fost preluați de echipajul SAJ şi transportați la spital pentru investigații suplimentare şi tratament de specialitate.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...