Un botoșănean a provocat un accident în județul vecin: A intrat pe contrasens și a lovit o autoutilitară!

Martorii relatează că acul vitezometrului autoturismului s-a blocat la 110 km/h!

Un bărbat care conducea o autoutilitară încărcată cu struguri, cu care mergea spre piața din Arbore, a fost accidentat de un șofer din Botoșani, care conducea cu viteză mare și care a pătruns pe contrasens. Așa rezultă din ancheta polițiștilor cu privire la accidentul care a avut loc marți, în jurul orei 14.00, pe raza comunei Arbore.

Șoferul din Botoșani, în vârstă de 34 de ani, aflat la volanul unui VW, a pătruns pe sens opus, în linie dreaptă, în autoutilitara cu struguri. Martorii relatează că acul vitezometrului autoturismului s-a blocat la 110 km/h.

 

Cert este că a fost viteză, după avariile ambelor mașini.

Pompierii militari au intervenit la fața locului o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ, scrie monitorulsv.ro.

Din fericire, nu a fost nevoie de descarcerare, dar cei doi șoferi aveau o serie de leziuni și au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Ulterior, cei doi au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. Polițiștii i-au putut testa pe ambii și nu a fost vorba de consum de alcool.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...