Un bărbat a fost înjunghiat de către soție și a încercat să ascundă fapta

Un bărbat de 56 de ani, din comuna Albești, a fost înjunghiat de către soția sa, sâmbăta trecută, pe fondul unui conflict spontan. Victima a încercat să ascundă incidentul, afirmă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, agentul Delia Nenișcu.

Potrivit acesteia, după ce a fost transportat spre spital și supus unei operații chirurgicale, bărbatul a declarat în fața organelor de anchetă, sesizate de către consătenii familiei cu privire la scandalul petrecut, că s-a accidentat singur. Agresoarea le-a relevat apoi oamenilor legii ca ea ar fi provocat plaga de la nivelul pieptului soțului său.

„Agresiunea s-ar fi petrecut pe fondul consumului de alcool. Femeia a fost internată la Secția de Psihiatrie, în vederea efectuării unei expertize de specialitate. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de omor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul din Botoșani”, a precizat Nenișcu.

 

Spune-ne opinia ta