Un băiețel de trei ani a murit pe ambulanță. Poliția a demarat o anchetă

Un băieÈ›el de trei ani ÅŸi jumătate, din judeÈ›ul BotoÈ™ani, a murit, în noaptea de miercuri spre joi, într-o ambulanţă care îl transporta spre spital. Autorităţile sanitare È™i oamenii legii au demarat cercetări cu privire la acest caz, confirmă DirecÈ›ia de Sănătate Publică (DSP) È™i Inspectoratul de PoliÈ›ie JudeÈ›ean (IPJ).

Copilul locuieÈ™te împreună cu bunica È™i mama, în vârstă de 23 de ani, în Hlipiceni. În jurul orei 23:00, tânăra a apelat 112, anunÈ›ând că micuÈ›ul ar fi scuipat sânge. El prezenta de câteva zile simptome de răceală.

 

Familia a sunat la 112 È™i au afirmat că băieÈ›elul scuipa sânge. A fost direcÈ›ionată o ambulanță cu asistent. Imediat după preluarea copilului, cadrele medicale au iniÈ›iat manevre de resuscitare È™i au solicitat un alt echipaj, cu medic. Până la întâmpinarea doctorului, copilul, cel mai probabil decedase deja, fiind găsit fără ritm cardiac, în asistolie. A fost transferat pe ambulanÈ›a cu medic, intubat, resuscitat continuu până la spital, însă după circa 40-50 de minute, s-a declarat decesul, funcÈ›iile vitale fiind inactive”, a explicat medicul Monica AdăscăliÈ›ei, coordonatorul DSP.

AparÈ›inătorii copilului au sesizat organele de anchetă, aducând acuzaÈ›ii împotriva Serviciului JudeÈ›ean de Ambulanță (SJA).

S-a deschis dosar penal, pe faptă, sub aspectul comiterii infracÈ›iunii de ucidere din culpă. Se vor stabili toate circumstanÈ›ele producerii evenimentului È™i, în funcÈ›ie de rezultatele cercetărilor, se vor dispune măsuri”, a precizat Delia NeniÈ™cu, purtătorul de cuvânt al IPJ BotoÈ™ani.

Corpul neînsufleÈ›it a fost preluat de către specialiÈ™tii Serviciului de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei.

Potrivit reprezentanÈ›ilor SJA, ambulanÈ›a cu asistent preluase copilul în localitatea Cerbu, din comuna Copălău, unde băiatul fusese adus cu maÈ™ina de către unchiul său, însoÈ›it de mamă, în întâmpinarea autospecialei. Cadrele medicale spun că funcÈ›iile vitale nu mai erau active dinaintea preluării È™i că protocolul de intervenÈ›ie a fost respectat.

Copilul fusese diagnosticat È™i cu infecÈ›ie urinară, iar familia l-a tratat cu aerosoli în seara respectivă.

(fotografie generică)

 

Spune-ne opinia ta