Un adăpost de animale și 15 tone de furaje s-au făcut scrum. Aprinderea ar fi fost intenționată

Un adăpost de animale și aproximativ 15 tone de furaje au ars, în noaptea de duminică spre luni, într-o gospodărie din orașul Flămânzi. Evaluarea pompierilor arată că aprinderea ar fi fost intenționată, transmite Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, evenimentul a fost semnalat în jurul orei 3:00. La fața locului au fost direcționate două echipaje ale Punctului de Lucru din Flămânzi și Detașamentului de Pompieri din Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și voluntarii din oraș.

„Aceștia au constatat că ardeau violent grajdul de animale și furajele și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. Aproape cinci ore a durat intervenția în urma căreia au fost protejate de foc construcțiile din gospodărie și depozitul de furaje al vecinului. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere”, a precizat ofițerul Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU Botoșani.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Poliție, fiind deschis un dosar in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.

 

Spune-ne opinia ta