Troiță înălțată în memoria eroilor pompieri din Botoșani - FOTO

Ziua Eroilor a fost marcată astăzi, de angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani prin sfințirea unei troițe. Ridicată în fața sediului inspectoratului, troița este un monument dedicat eroilor neamului și, implicit, colegilor pompieri care, în împlinirea datoriei, și-au dat viața.

 Slujba de sfințire a fost oficiată de preotul militar Ștefan Grădinaru și preotul Sebastian Grădinaru. 

Alături de pompieri, la acest moment emoționant, au fost prefectul județului, Dan Constantin Șlincu, președintele Consiliului Județean Botoșani, ing. Costică Macaleți, precum și șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne și conducătorii instituțiilor județene cu care desfășoară acțiuni de pregătire și intervenție pentru gestionarea situațiilor de urgență.

 

Prin munca lor de zi cu zi pentru apărarea vieții semenilor, pompierii își aduc jertfa lor în comunitate, jertfă ce poate fi asemănată cu o înălțare a inimilor către cer.

Așa cum eroii și-au vărsat sângele pe câmpul de luptă, la fel și pompierii devin eroi în viață  atunci când sudoarea muncii lor se revarsă pe altarul datoriei lor față de semeni și de patrie. 

Crucea înaltă de 3,5 metri a fost realizată de angajatul ISU Botoșani, plutonier major Oliver Codău.

În cadrul ceremonialului militar, li s-au adus mulțumiri voluntarilor cu ocazia „Săptămânii voluntariatului”.

La nivelul județului Botoșani, în cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență își desfășoară activitatea 2.648 de persoane, iar în cadrul proiectului „Voluntar din pasiune”, 100 de persoane.












 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...

Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)

astăzi, 12:48

Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...