Trași pe dreapta de polițiștii botoșăneni, doi șoferi s-au ales cu dosar penal!

În cursul zilei de miercuri, 30 ianuarie, poliţiştii municipiului Dorohoi au oprit pentru control pe Bulevardul Victoriei un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani. Cu ocazia controlului documentelor s-a constatat că autoturismul respectiv este radiat din circulaţie de la începutul lunii ianuarie.

În aceeași zi, poliţiştii Serviciului Rutier aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul naţional DN 29 C, au oprit pentru control pe raza localităţii Bucecea un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că autorizaţia provizorie de circulaţie a vehiculului este expirată din luna decembrie 2018. 

În ambele cauze a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a uniui vehicul neînmatriculat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...