Tragedie pe un drum național din Botoșani: Un bărbat a murit, iar două femei au ajuns la spital! (foto)

În accidentul rutier au fost implicate o motocicletă și un autoturism, în care se aflau cele două femei transportate la spital.

Un bărbat a murit, iar două femei au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, duminică seară, pe DN 29, între localitățile Baisa și Vlădeni. În eveniment au fost implicate un autoturism și o motocicletă.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă.

Echipajele medicale au constatat faptul că motociclistul, un bărbat de 35 de ani, era inconștient. Din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Conducătoarea auto, de 21 de ani, dar și mama acesteia, în vârstă de 40 de ani, au fost preluate de un echipaj SMURD și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Acestea erau conștiente și cooperante.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au deconectat bornele bateriei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...

Frații Pavăl duc produsele românești în Grecia și schimbă imaginea magazinelor Praktiker!

astăzi, 11:08

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii băcăuani care dețin Dedeman, au început transformarea magazinelor Praktiker din Grecia. Planul cuprinde renovarea unităților, trecerea trept...