Tragedie la o fabrică de cașcaval din Botoșani, a fost solicitat și elicopterul SMURD! (Video)
UPDATE!

Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești, județul Botoșani.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, cinci echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi și Botoșani, cu două autospeciale de stingere dotate cu kit-uri de salvare din spații înguste, trei ambulanțe SMURD, dintre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și o ambulanță SAJ. 

Cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 47 și 56 de ani, au fost scoase din bazin de către pompieri și preluate de echipajele medicale aflate la fața locului.

 

Una dintre victime era conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pentru celelalte trei persoane, găsite în stop cardio-respirator, s-au inițiat manevre de resuscitare cardio-pulmonare. Una dintre ele a răspuns manevrelor de resuscitare.

A fost solicitat și elicopterul SMURD Iași. Aeronava sanitară a aterizat pe un teren viran de lângă fabrică.

Un echipaj mixt Inspectoratului de Poliție Județean și Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră asigură măsurile de ordine și siguranță la fața locului.

UPDATE: Victima care a răspuns manevrelor de resuscitare a fost preluată de elicopterul SMURD. Se continuă manevrele de resuscitare în cazul celorlalte două victime.

UPDATE, ora 15.05: Din nefericire, cei doi bărbați, în vârstă de 50 respectiv 52 ani, nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Medicul de pe echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a declarat decesul acestora.

UPDATE, ora 21.00: Bărbatul transportat în stare gravă, cu elicopterul, la Iaşi a decedat, a confirmat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoieşu. Acesta este cel de-al patrulea deces înregistrat după gravul eveniment de la Ibăneşti. Două dintre victime au decedat la faţa locului, una la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, iar cea de-a patra la Iaşi. Printre decedaţi se află şi administratorul societăţii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jantele și vibrațiile după montaj - ce verifici înainte să schimbi roata

astăzi, 21:30

Primele probleme după montajul jantelor apar uneori chiar la câțiva kilometri de service: vibrații în volan, pierdere lentă de presiune sau un zgomot pe care nu îl aveai în...

Ce câștigă, concret, o companie care alege parteneriatul cu Gruppo Damidio pentru lubrifianți Q8Oils

astăzi, 21:28

Gruppo Damidio, distribuitor autorizat Q8Oils în România, a construit un model de parteneriat B2B gândit exact pentru companiile cu consum mare și constant, pentru care lubrifiantul...

Experiența digitală devine la fel de importantă ca produsul oferit

astăzi, 21:25

Prima impresie este construită din pași foarte mici Un serviciu poate avea un design modern și, totuși, să fie greu de folosit. Problemele apar adesea în detalii: un formular care șterg...