Tragedie în județ. O femeie și-a găsit tatăl spânzurat de un copac

Un bărbat de 86 de ani, din comuna Șendriceni, a fost găsit spânzurat de un copac aflat în propria curte.

Descoperirea macabră a fost făcută de către fiica acestuia, cei doi locuind în aceeași gospodărie, dar în imobile diferite. Femeia a solicitat ajutor prin apel la 112, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și ambulanță. Cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul bătrânului.

„În cauză, s-a deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, pe faptă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor survenirii decesului”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

 

Spune-ne opinia ta