Tragedie în județ. O femeie a murit într-un incendiu

O femeie de 70 de ani, din localitatea Vârfu Câmpului, și-a pierdut viața, duminică seară, într-un incendiu care a cuprins camera unde locuia, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost observat de fiul acesteia, care a sunat după ajutor la 112. Au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri din Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Vârfu Câmpului.

„Aceștia au constat că ardeau bunurile din camera unde locuia bătrâna. Aceasta a fost găsită decedată, în interiorul încăperii. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile”, a precizat Dorina Lupu.

Pentru a preveni astfel de evenimente, IJSU Botoșani vă recomandă:

▪️nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcționării.

▪️nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

▪️nu lăsați ușa sobei deschisă.

▪️nu supraîncălziți soba.

▪️montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

▪️nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.

▪️stingeți focul pe timpul nopții.

▪️nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

 

Spune-ne opinia ta