Tânără lovită de o mașină în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis. Aceasta era și sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați, joi, cu privire la faptul că pe DJ 208 I, în localitatea Joldești, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 50 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe D.J. 208I, direcția de deplasare dinspre localitatea Tudora înspre localitatea Vorona, surprinde și accidentează o tânără, de 33 de ani, din municipiul Botoșani, care se angajase în traversarea părții carosabile, prin loc nepermis.

 

În urma impactului, aceasta a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Atât conducătorul auto, cât și victima au fost testați alcoolscopic, valoarea rezultată, în cazul victimei, fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...