Tânără din Republica Moldova, trimisă acasă de polițiștii botoșăneni

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Botoşani au desfăşurat, la data de 24 februarie 2017, o acţiune pe linia combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor,pe raza de competenţă.

Cu această ocazie a fost depistată cu ședere ilegală, o femeie în vârstă de 22 de ani, din Republica Moldova şi în urma verificărilor s-a constatat faptul că persoana a intrat legal în România, dar nu a părăsit teritoriul țării în termenul prevăzut de lege.

 

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acesteia o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească țara noastră în termen de 15 zile și a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 400 lei.

Biroul pentru Imigrări reamintește tuturor cetățenilor străini că în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România republicată cu modificările şi completările  ulterioare: ” Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie în Spania: 46 morți și zeci de răniți în urma coliziunii a două trenuri!

astăzi, 12:29

Un tren de mare viteză AVE s-a ciocnit cu un tren Iryo care era oprit pe șine. Accidentul feroviar din Spania ar fi fost cauzat de o eroare umană, relatează presa spaniolă. Bilanțul provizori...

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....