Tânără de 15 ani adusă la Urgențe, după ce mașina în care se afla, împreună cu familia, s-a răsturnat pe cupolă

Un autoturism, în care se afla o întreagă familie, s-a răsturnat pe cupolă, sâmbătă seară, pe DJ 208I, în localitatea Tudora, din județul Botoșani.

La volanul mașinii se afla o femeie în vârstă de 34 de ani, aceasta fiind însoțită de încă patru persoane, membri ai familiei. Potrivit anchetatorilor, în timp ce rula pe direcția înspre Botoșani, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de circulație, autoturismul a fost scăpat de sub control, derapând și fiind proiectat la câțiva metri de momentul producerii alunecării, pe cupolă. În urma accidentului, o tânără în vârstă de 15 ani, pasageră pe bancheta din spate, a fost rănită.

 

Familia a cerut ajutor, prin apel la 112, efectuat la ora 19:35. La fața locului a fost direcționat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD, care a preluat tânăra și a transportat-o spre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, victima prezentând contuzii la nivelul bazinului și al toracelui. În același timp, patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță au făcut cale întoarsă, fiind pornite din stație după ce apelantul a sesizat că accidentul s-a soldat cu cinci victime, fiind ulterior lămurit numărul persoanelor rănite. Totodată, angajați ai SOS Botoșani au reușit restabilirea autoturismului, în vreme ce polițiștii au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii evenimentului.

Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Pe numele acesteia s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare generale. Ce spune ministrul despre șefii ISJ-urilor!

astăzi, 10:43

Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat la TVR Info, duminică, că în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a m...

Revoluție la FC Botoșani după eșecul cu Universitatea Craiova! Iftime anunță: ”Mă tentează!”

astăzi, 08:17

Valeriu Iftime este gata să facă o adevărată revoluție la FC Botoșani. După eșecul suferit de moldoveni în fața Universității Craiova, finanțatorul lui FC Botoșani a dezvăluit c...

Flăcări, în miez de noapte, la Albești! Locuință salvată de pompierii botoșăneni!

astăzi, 07:37

Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Albești. Acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au depla...