Tânăr și cu tupeu la volan: Cum circula un botoșănean pe Drumul European 583!

Tras pe dreapta de către polițiștii ieșeni, întrucât a condus cu viteza de 70 km/h pe un sector de drum limitat la 50 km/h. Doar că, odată oprit, șoferul din Botoșani le-a oferit oamenilor legii încă o surpriză.

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Botoșani, a fost depistat conducând un autoturism, pe DE 583, în orașul Podu Iloaiei, cu viteza de 70 km/h, control radar, pe un sector de drum limitat la 50 km/h.

Polițiștii ieșeni au avut parte de o surpriză atunci când l-au verificat pe șoferul din Botoșani: acesta avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, tânărul fiind sancţionat contravenţional, cu amendă în cuatum de 290 de lei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se sistează serviciul de distribuție a gazelor naturale pe mai multe străzi din Botoșani!

astăzi, 17:50

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz joi, 5 noiembrie, în interval...

Aproximativ 40 de medicamente și indicații noi pe lista de compensare. Ce anunță Alexandru Rogobete!

astăzi, 17:28

Lista medicamentelor compensate și gratuite ar urma să fie extinsă din nou, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Datele preliminare prezentate de acesta indică aproximativ 36 de...

De la folk la brand pentru femei, de la Ștefania Iacob la Stefemme!

astăzi, 15:01

Ne-a încântat ani la rând cu muzica ei și cu vocea inconfundabilă. I s-a spus ”copilul teribil al folkului românesc”. Nonconformistă, inventivă, imprevizibilă,...