Un tânăr de 32 de ani a ajuns la spital în stare gravă, după ce a încercat să traverseze prin loc nepermis. Accidentul a avut loc în centrul localităţii Frumuşica, pe E58, confirmă Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Bărbatul a încercat să traverseze prin loc nepermis şi fără să se asigure. În acel moment, a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din aceeaşi localitate, care se deplasa dinspre Botoşani spre Iaşi.
Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) a sosit la faţa locului, acordând victimei primul ajutor, acesta suferind mai multe contuzii şi traumatisme, fiind dus la spital în comă. Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
„În cauză, se continuă cercetările, fiind deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat reprezentanta IPJ Botoșani.
(fotografie din arhivă)