Tânăr grav accidentat la service-ul auto unde lucrează. Poliția cercetează cazul

Tânăr grav accidentat la service-ul auto unde lucrează. Poliția cercetează cazul

Un tănâr în vârstă de 24 de ani, angajat al unui service auto din municipiul Botoșani, a fost rănit, după ce un braț al unui elevator a căzut peste el, în timp ce efectua o verificare a mecanismului. Incidentul este cercetat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și de către administratorul firmei, în vreme ce bărbatul este spitalizat.

S-a întâmplat luni dimineață. Tânărul a suferit mai multe leziuni și traumatisme, fiind preluat de o ambulanță și internat. Angajatorul a raportat evenimentul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), fiind constituită o comisie internă de verificare.

„Din primele informații, tânărul se află în situație de incapacitate temporară de muncă. Așadar, conform legii 319/2006, angajatorul este cel care efectuează cercetările accidentului de muncă, fiind constituită o comisie de verificare. În funcție de dosarul pe care societatea îl transmite, ITM va aviza în consecință sau va demara o anchetă”, a spus Leo Kohut, directorul ITM Botoșani.

O anchetă în acest caz a demarat și IPJ.

„Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectare a normelor de securitate în muncă, iar în funcție de rezultate, se vor dispune măsuri”, a precizat Delia Nenicșcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

(fotografie generică)

 

Spune-ne opinia ta