Tânăr din județ în stare gravă la spital, după un accident cumplit

Un grav accident grrutier a avut loc, în noaptea de marți spre miercuri, pe drumul național 29A, între localitățile Dragalina și Smârdan. Un tânăr a ajuns în stare critică la spital, după ce a mers cu mașina câțiva metri prin șanț, s-a izbit într-un copac, apoi a plonjat pe un câmp, pe cupolă.

Potrivit polițiștilor, un conducător auto de 26 de ani, din comuna Hudești, se deplasa pe DN 29A pe sensul de mers înspre Smârdan. La o curbă spre stânga, a pierdut controlul volanului, cel mai probabil ca urmare a neadaptării vitezei, a pătruns pe contrasens și a ajuns într-un canal pluvial din dreapta sensului de deplasare, apoi a intrat în coliziune cu un copac situat pe marginea tronsonului, impactul aruncând mașina pe cupolă.

Martoră la eveniment a fost o femeie din Dorohoi, care a apelat 112 la ora 23:20, la fața locului fiind direcționate o ambulanță SMURD și un echipaj de poliție. Tânărul se afla singur în mașină.

Din cauza stării în care se afla, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest. Acesta a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, unde i-au fost prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și i-a fost stabilizată starea de sănătate.

Polițiștii au demarat o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările desfășurându-se in rem.

 

Spune-ne opinia ta