Sute de persoane evacuate din mall-ul din Botoșani, după ce un bărbat a simțit miros de gaz și a sunat la 112! (foto)

La fața locului au ajuns pompierii botoșăneni, care au decis evacuarea preventivă a tuturor persoanelor aflate în clădire.

Vineri seară, peste 300 de persoane au fost evacuate dintr-un mall din municipiul Botoșani, din cauza unei posibile scurgeri de gaze. Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz.

Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului și au decis evacuarea preventivă a tuturor persoanelor aflate în clădire. Totodată, s-au aerisit spațiile, la nivelul tuturor etajelor.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat faptul că mirosul provenea de la demisolul clădirii, din parcarea interioară, unde erau scurgeri de gazolină de la o mașină care a aprovizionat un magazin din interiorul obiectivului.

 

La acțiunile de evacuare au participat polițiști și jandarmi, precum și personalul obiectivului cu responsabilități în domeniu. Polițiștii și jandarmii au blocat traficul pe Calea Națională, între străzile Grivița și Victoriei, asigurând și măsurile de ordine și siguranță publică.

La fața locului au ajuns și echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, însă nu a fost nevoie de intervenția acestora.

Au intervenit și angajații societății de distribuție a gazelor, care au constatat că nu există niciun pericol, obiectivul putându-și relua activitatea.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum scapă un bărbat de toate problemele lui

astăzi, 07:15

Doi prieteni se întâlnesc la o bere: - Gata, am scăpat de probleme. - Cum așa? - Am angajat o persoană cu 5000 de euro pe lună, care să aibă grijă de toate problemele mele....

Calendar Ortodox, 22 octombrie 2026: Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sfinţii 7 tineri din Efes

astăzi, 07:00

Sfântul Averchie a fost episcop în cetatea Ierapole din Frigia şi a trăit pe vremea împăratului Marc Aureliu (161-180), când creştinii erau puţini la număr, în comp...

Cutremur produs în această seară în județul Botoșani!

Wednesday, 21 October 2026

Miercuri seară, în jurul orei 18:03:31 (ora locală a României), s-a produs în Moldova, județul Botoșani, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 5.7 kilome...