Sute de elevi și cadre didactice, evacuați în timpul unui exercițiu, la Seminarul Teologic (fotogalerie)

Peste 200 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani.

Activitatea, desfășurată în baza Protocolului de colaborare între ISU Botoșani și Arhiepiscopia Iașilor, a urmărit verificarea modului de gestionare a unor situații de urgență provocate de cutremur, în incinta instituțiilor de învățământ. Totodată, s-a avut în vedere și instruirea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unor astfel de evenimente, pentru a fi în siguranță.

 

La auzul semnalului acustic, elevii au reacționat imediat și s-au protejat de cutremur, sub bănci. Aceștia au așteptat un minunt, iar apoi, însoțiți de profesori, au ieșit din sălile de clasă în siguranță și s-au adunat pe terenul de sport.

Pentru ca exercițiul să fie cât mai aproape de realitate, a fost simulată  și salvarea a două persoane dintr-o sală de clasă.

Paramedicii SMURD au preluat victimele de la echipajele de căutare - salvare, le-au evaluat și le-au acordat măsuri de prim ajutor. 

După exercițiu, au fost distribuite materiale de informare preventivă, din cadrul campaniei naționale „Nu tremur la cutremur”. 

(Comunicat de IJSU Botoșani)
















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

astăzi, 20:04

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

astăzi, 18:38

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

astăzi, 17:35

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...