Șoferiță beată, trasă pe dreapta de polițiști pe o stradă din Botoșani!

O tânără din Botoșani s-a ales cu dosar penal după o distracție, fiind prinsă de polițiști după ce s-a urcat băută la volan. 

La data de 4 noiembrie, poliţiştii rutieri au depistat în trafic o tânără de 25 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Marchian din municipiul Botoșani.
 
Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind ulterior condusă la Spitalul Judeţean Botoşani pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
 
Aceeași soartă avut-o și un tânăr de 26 de ani.  La data de 5 noiembrie poliţiştii rutieri au depistat în trafic un tânăr din localitatea Balinţi, în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal de pe raza localităţii Havârna.
 
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea uni vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
 
       
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...