Șofer fugar căutat de polițiști după un accident. Imagini șocante surprinse de o cameră de bord (video)

Un șofer care a avariat două mașini parcate pe Bulevardul Eminescu, din municipiul Botoșani, este căutat de polițiști. Deși a provocat daune materiale, bărbatul a părăsit locul accidentului și nu a anunțat autoritățile în termenul legal.

Incidentul a avut loc duminică. Camera de bord a unui participant la trafic a surprins momentul în care șoferul, la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a acroșat autoturismele și a mers mai departe. Impactul a fost atât de puternic, încât telefonul acestuia a sărit pe geam. Imaginile video au fost puse la dispoziția păgubiților, care au depus plângere împotriva vinovatului.

„Se efectuează verificări pentru identificarea conducătorului auto. El riscă o amendă și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile. Vor fi analizate mai multe aspecte, precum  legalitatea documentelor, cauza care a condus la producerea accidentului, iar în funcție de rezultate vor fi dispuse măsurile legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 


 

 

Spune-ne opinia ta