Șapte persoane reținute de polițiștii din Botoșani, pentru trafic de droguri. Trei sunt minori! (Foto, Video)

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a 7 persoane, cu vârste între 16 și 22 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc.

În sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

 

Din probele administrate până în prezent a reieșit că, începând cu luna octombrie 2025, patru dintre persoanele cercetate ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat ulterior alte trei persoane, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din comercializarea de substanțe interzise.

Doi dintre inițiatorii grupării, trimiși în judecată la data de 7 mai 2025, de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Botoșani, pentru fapte similare, aflați sub măsura controlului judiciar,  în încercarea de a evita prinderea în flagrant delict, atât la momentul procurării, cât și al vânzării drogurilor, ar fi trasat această sarcină celorlalți membri, comercializarea directă fiind preluată preponderent de către trei dintre persoane, minori, cu vârste de 16 și 17 ani.

Interacțiunile cu clienții s-ar fi realizat, în principal, prin intermediul unor aplicații online, după care tranzacționarea propriu-zisă ar fi avut loc stradal.

Cercetările au arătat că, de la momentul înființării grupului infracțional organizat și până la data destructurării lui, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc, sub formă de substanțe cristaline 2CMC și 3 CMC, inclusiv în zona unor unități școlare.

În sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și faptul că ar fi comercializat și cantități de droguri de risc, respectiv canabis.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități de substanțe interzise vândute de către membrii grupării de criminalitate organizată, iar, în urma a 15 percheziții domiciliare efectuate, la data de 14 mai 2026, de către polițiști, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1 kilogram de droguri de mare risc 3CMC, cunoscut sub denumirea generică de „cristal”,  cântare de precizie, grindere, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea celor 7 persoane, cu vârste între 16 și 22 de ani.

Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și inspectoratelor de poliție județene Botoșani și Suceava și jandarmilor Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un pacient a făcut stop cardio-respirator în ambulanță! Ce a făcut echipajul până la sosirea elicopterului SMURD!

astăzi, 08:11

Profesionalismul, promptitudinea și gestionarea eficientă a unei situații de urgență au caracterizat intervenția unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, în timpul u...

Calendar Ortodox, 10 octombrie 2026: Sf. Mc. Evlampie şi sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian şi Teofil Mărturisitorul

astăzi, 08:00

Sfinţii Mucenici Evlampie şi sora sa, Evlampia, au trăit pe vremea lui Maximian (286-305), pe când în Nicomidia era dregător Maxim. Din cauza prigoanei, împreună cu mai mulţ...

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

Friday, 9 October 2026

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...