Salvată de pompierii botoșăneni, după ce a căzut în fântână!

Salvată de pompierii botoșăneni, după ce a căzut în fântână!

   Foto: arhivă

Clipe de groază a trăit o femeie în vârstă de 63 de ani, care în această dimineață a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri. Din fericire, strigătele de ajutor au fost auzite la timp, astfel că pompierii ajunși la fața locului au reușit să o salveze la timp. Din cauza faptului că, dat fiind temperatura foarte scăzută, a stat în apa de un metru, femeia a intrat în șoc hipotermic.

Alarma s-a dat în această dimineațăîn comuna George Enescu, puțin înainte de ora 7.00, de un vecin care a auzit strigătele de ajutor ale femeii.

 

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi. Unul dintre salvatori a coborât în fântână și, cu ajutorul dispozitivului pentru salvarea persoanelor din spații înguste, femeia a fost adusă la suprafață într-un timp foarte scurt.

Victima era în șoc hipotermic întrucât a stat în apa care măsura cca. un metru. Aceasta a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...