Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în aceeași zi, în jurul orei 19.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 din comuna Pojorâta, din cauza unei explozii la o anvelopă, femeia de 40 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a îzbit într-un parapet metalic, după care a plecat de la fața locului, continuându-și deplasarea către municipiul Vatra Dornei.
S-a izbit într-un parapet metalic, după care și-a continuat drumul. În cele din urmă, botoșăneanca a ajuns la spital!
Stiri Botosani Monday, 20 May 2019 EvenimentPe numele femeii de 40 de ani, din județul Botoșani, a fost întocmit un dosar penal. Conducătoarea auto le-a povestit polițiștilor că a pierdut controlul asupra direcției de mers după ce i-a explodat o anvelopă.
Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în aceeași zi, în jurul orei 19.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 din comuna Pojorâta, din cauza unei explozii la o anvelopă, femeia de 40 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a îzbit într-un parapet metalic, după care a plecat de la fața locului, continuându-și deplasarea către municipiul Vatra Dornei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”
La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...
Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă
Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...
Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.39 secunde