Razie la Dorohoi: Sute de persoane legitimate, mașini oprite în trafic și amenzi de mii de lei!

Dorohoienii au avut parte de o zi de marți cu multe ceasuri rele, după ce au fost ținta unor controale de amploare soldate cu sancțiuni, amenzi și marfă confiscată!

În cursul zilei de marți, poliţiştii Secţiei 4 Dorohoi, Secţiei 5 Mihăileni şi Secţiei 6 Pomîrla, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Botoşani, au desfăşurat acţiuni pe raza municipiului Dorohoi, pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilicit.

Polițiștii au legitimat 201 persoane şi au controlat în trafic 156 de vehicule.

De asemenea, au fost efectuate controale la 12 agenţi economici.

Cu prilejul acţiunilor, au fost dispuse 24 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi însumând  6.800 de lei, pentru abateri de la normele rutiere şi de la normele privind activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii.

Totodată, au fost confiscate 1.720 de ţigarete, de diferite mărci, de provienienţă Republica Moldova şi Ucraina, fără documente legale, fiind întocmite în acest sens patru dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...

Incendiu, noaptea trecută, într-o gospodărie din Ungureni din cauza coșului de fum neprotejat termic!

astăzi, 08:57

Un incendiu s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Ungureni. O parte din acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz ...