Pompierii au stabilit din ce cauză s-a produs incendiul de marți seară din Tudora!

Un incendiu violent a avut loc, marți seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora. Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin, care a observat incendiul și a ajutat la  evacuarea a 22 de vaci din grajdul care era lipit de locuință.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tudora, cu trei autospeciale de stingere, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari, care au constatat că ardea acoperișul casei, cu flacără și degajări mari de fum, suprafața afectată fiind de aproximativ 200 de metri pătrați.

În această dimineață salvatorii botoșăneni au stabilit și cauza de producere a incendiului ca fiind jar sau scântei purtate de vânt și căzute pe materiale combustibile.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...