Pompierii au intervenit la un accident rutier la Suharău

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în această dimineață, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier, pe care raza comunei Suharău.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și două echipaje al Serviciului Județean de Ambulanță.

Șoferul unuia din autoturisme, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit inconștient. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ. În întâmpinare a fost trimis și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD pentru a fi transportat la spital. Celelalte două persoane, un bărbat și o femeie, au fost preluate de echipajul SMURD și un echipaj SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conductorul auto din cealaltă mașină implicată în accident a refuzat ajutor medical.

Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Miracol medical la Iași: Un băiețel de nici 9 kilograme la doi ani a primit o nouă șansă la viață!

Sunday, 8 November 2026

Doi copii salvați, două familii care au primit speranță și o echipă de medici care a demonstrat că în România se poate face medicină de performanță la nivel mondial! La Spital...

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

Sunday, 8 November 2026

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

Sunday, 8 November 2026

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...