Polițiștii de la Botoșani au confiscat 345 de kilograme de articole pirotehnice. 4 persoane au fost rănite în perioada sărbătorilor de iarnă din cauza petardelor

În perioada 18 noiembrie 2019 - 06 ianuarie 2020, poliţiştii botoşăneni au desfăşurat acţiunea Foc de Artificii, activitate ce a avut loc la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cu ocazia activităţilor de verificare a legalităţii achiziţionării, deţinerii, comercializării şi folosirii obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice de către persoanele juridice şi fizice, au fost efectuate 95 de controale şi 89 de activităţi de prevenire în şcoli.

 

“Astfel, au fost constatate 17 infracţiuni conform Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi 15 contravenţii, dintre care 14 au fost conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a odinii şi liniştii publice. De asemenea, a fost indisponibilizată în vederea confiscării cantitatea totală de 345 kg de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 10.500 de lei”, au anunțat astăzi polițiștii de la Botoșani.

Din cauza nerespectării legislaţiei privind articolele pirotehnice (petarde), 4 persoane au fost rănite.

Acţiunile au fost efectuate poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi subunităţilor de poliţie, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră şi jandarmilor, precum şi al specialiştilor din cadrul ITM Botoşani.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...