Plop prăbușit peste o mașină. Proprietarul, la un pas de a fi prins sub crengi! FOTO

Oamenii reclamă faptul că, în legătură cu acel plop, au existat mai multe solicitări către administrația locală, el prezentând un pericol pentru cei care locuiesc în zonă. Nu au primit niciun răspuns. 

Vremea rea care s-a abătut peste județul Botoșani în această dimineață începe să producă pagube, dar și panică printre locuitorii din județ. O familie a avut parte de o spaimă teribilă atunci când, în timpul furtunii de luni dimineață, un plop s-a rupt și a căzut peste mașină, proprietarul autoturismului fiind la un pas de a fi prins dedesubt.

S-a întâmplat la Roma. Imediat ce a început furtuna, proprietarul mașinii a ieșit din casă pentru a muta mașina de sub un plop, tocmai pentru a evita un incident. Nu a mai apucat, întrucât copacul s-a prăbușit, bărbatul reușind să se salveze în ultima clipă. În schimb, mașina a suferit avarii serioase în partea din spate.

Oamenii din Roma reclamă faptul că în legătură cu acel plop au existat mai multe solicitări de a fi tăiat, el prezentând un pericol pentru cei care locuiesc în zonă. Nu au primit niciun răspuns. 

Amintim că județul Botoșani se află astăzi sub atenționare COD GALBEN de vânt puternic, meteorologii avertizând că vremea rea va dura întreaga săptămână.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Marina Halit

Protecția mediului în atenția polițiștilor locali din Botoșani: Sancțiuni drastice pentru cei care au încălcat legea! (Foto)

Friday, 31 January 2025

În perioada 23-30 ianuarie 2025, în conformitate cu atribuțiile reglementate de legea Poliției Locale, în domeniul protecției mediului, polițiștii locali au desfășurat activit...