Petrecere privată „spartă” de jandarmii botoșăneni în miezul nopții

Un apartament închiriat pe strada Săvenilor a fost  noaptea trecută scena unei petreceri private la care au participat nouă tineri botoșăneni.

Muzica la intensitate mare, ce se auzea prin ferestrele deschise, a atras atenția  unui echipaj de jandarmi, care a intervenit în scurt timp și a solicitat chiriașului să reducă volumul la un nivel potrivit orei târzii la care se aflau.

Organizatorul petrecerii, care își  sărbătorea ziua de naștere în compania prietenilor, a fost amendat cu 500 de lei pentru tulburarea liniștii locatarilor din zonă, iar toți cei care i-au fost alături au fost sancționați cu avertisment scris pentru participarea la o activitate de acest gen într-un spațiu închis, ceea ce contravine prevederilor legale privind măsurile luate pentru prevenirea și  combaterea  pandemiei  de COVID-19.

„Reamintim cetățenilor că organizarea unor activități  de divertisment în spații  închise reprezintă  contravenție și se sancționează cu amendă de la 2000 la 10000 de lei, iar participarea la aceste petreceri cu amendă de la 500 la 2500 de lei” a transmis Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta