Persoană rănită în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme

Persoană rănită în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme

   sursa: IJSU Botoșani

O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe strada Pacea din municipiul Botoșani, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, în eveniment au fost implicate trei autoturisme. „Pompierii din cadrul Detașamentului din Botoșani au acționat pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor”, a precizat Lupu.

 

Spune-ne opinia ta