Pagube însemnate după ce o locuință din județul Botoșani a fost cuprinsă de flăcări!

Au ars bunurile din trei camere și un hol, dar și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.

O casă din localitatea Avrămeni a fost cuprinsă de flăcări, în această după-amiază. Bunurile din mai multe camere, dar și o parte din acoperiș, au luat foc din cauza unui scurtcircuit. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate. 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Avrămeni.

 

Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție, dar și la alte clădiri din gospodărie. 

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Două legende: Povestea din spatele fotografiei din 2007 care a devenit virală cu Lionel Messi și bebelușul Lamine Yamal! - FOTO

astăzi, 07:53

Spania și Argentina se vor înfrunta duminică în Finala Cupei Mondiale. În timp ce reprezentativa sud-americană îl va avea în teren pe Lionel Messi, care la 39 de ani s...

„Grav incident cibernetic” în România: Platforma Ghiseul.ro și Cadastrul, vizate de un val de atacuri

astăzi, 07:36

Site-ul Ghișeul.ro, folosit pentru plata taxelor, și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), cât și o aplicație MIPE au fost vizate în ultimele zile de in...

Cum se modernizează un sat!

astăzi, 07:15

Niste tarani erau la o sedinta, in primarie: Primarul: – Trebuie sa modernizam acest sat! Astept propuneri cu proiecte noi! Unu: – Multe bodegi! Altu: – Multe crasme! Altu: &...