Un pacient internat în Spitalul Județean de Urgență (SJU) „Mavromati” din Botoșani a fost imobilizat de jandarmi, luni dimineață, după ce a devenit agresiv cu cadrele medicale și a distrus fereastra salonului în care era îngrijit, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ), Dan Izotov.
Potrivit sursei citate, personalul sanitar a raportat situația prin apel la 112, efectuat în jurul orei 5:00. Până la sosirea forțelor de intervenție, bărbatul a blocat ușa de intrare în salon cu câteva paturi și a spart sticla ferestrei.
„În urma verificărilor efectuate, au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, iar bărbatul a fost internat la Secția de Psihiatrie”, a precizat Dan Izotov.