O familie din Botoșani trece prin clipe grele, locuința le-a fost afectată de un incendiu puternic!

Când pompierii au ajuns la fața locului au constatat că ardeau cu flacără și degajări mari de fum bunurile dintr-o cameră și acoperișul casei.

O familie din Botoșani trece prin clipe grele, locuința le-a fost afectată de un incendiu puternic!

   Foto: Arhivă

O familie din localitatea Teioasa, orașul Darabani, are nevoie de ajutor după ce casa le-a fost afectată de un incendiu, seara trecută. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță aparținând SAJ.

Aceștia au constatat că ardeau cu flacără și degajări mari de fum bunurile dintr-o cameră și acoperișul casei. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție, dar și la alte anexe din gospodărie. Totodată, a fost eliminat și riscul de explozie, din interiorul casei fiind scoasă o butelie.

Două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ, întrucât au suferit atacuri de panică. Acestea au refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuitul.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...