O casă dintr-o localitate din Botoșani a fost distrusă parțial, în urma unui incendiu!

Pompierii au constatat faptul că ardeau tavanul de lemn și bunurile din două camere și au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la o a treia încăpere și acoperiș.

O casă din localitatea Dragalina a fost distrusă parțial în urma unui incendiu care s-a produs,vineri,6 decembrie, după ce tavanul din lemn s-a aprins de la o soba supraîncălzită. În momentul producerii evenimentului, proprietarii erau într-o anexă din gospodărie. Aceștia au observat flăcările în momentul în care bunurile din două camere ardeau și au sunat după ajutor, la 112.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hlipiceni.  

 

Aceștia au constatat faptul că ardeau tavanul de lemn și bunurile din două camere și au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la o a treia încăpere și acoperiș.

Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, ISU Botoșani recomandă:

- nu așezați materiale combustibile în spațiile dintre sobă şi perete

- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului

- nu folosiți alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncărcarea acesteia

- în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă

- amplasați, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecția faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere

- focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor

- stingeți focul din sobă înainte de a părăsi locuința

- nu adormiți niciodată cu focul aprins în sobă

- depozitați cenușa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.     Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

Monday, 2 November 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

Monday, 2 November 2026

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

Monday, 2 November 2026

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...