O bătrână din Flămânzi a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința (fotogalerie)

O femeie de 80 de ani, din localitatea Flămânzi, a rămas fără acoperiș deasupra capului, în plină iarnă, în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs sâmbătă seară, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Botoșani.

Când s-a produs evenimentul, proprietara nu era acasă. Aceasta a făcut focul în sobă și a plecat să-și viziteze fiul. Când s-a întors, și-a găsit locuința cuprinsă de flăcări și a sunat după ajutor.

 

„La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că ardea întreaga locuință și că exista pericolul de propagare a flăcărilor la o altă casă. Pompierii au intervenit mai bine de două ore pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

▪️ nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

▪️ nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

▪️ nu lăsați ușa sobei deschisă.

▪️ nu supraîncălziți soba.

✔️ Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

▪️ nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.

✔️Stingeți focul pe timpul nopții.

▪️ nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...