O bătrână a ajuns la spital cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului

O femeie, în vârstă de 82 ani, din localitatea Brăteni, comuna Dobârceni, a ajuns la spital, duminică dimineață, cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului, după ce casa în care locuia a luat foc de la un jar căzut din sobă pe materiale combustibile, anunță Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Alarma a fost dată de vecini puțin înainte de ora 06:00. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA).

 

„La sosirea forțelor de intervenție, casa ardea în totalitate. Proprietara a fost scoasă din locuință de către vecini, până la sosirea echipajelor de intervenție”, adaugă Dorina Lupu.

Astfel de evenimente pot fi evitate prin respectarea următoarelor măsuri:

- nu așezați materiale combustibile în spațiile dintre sobă și perete;

- în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;

- amplasați, în fața sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecția față de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;

- focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;

- stingeți focul din sobă înainte de a părăsi locuința;

- nu adormiți niciodată cu focul aprins;

- depozitați cenușa și jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.

Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Misiune pentru o viață întreagă! Prof. Mirela Sănduleanu, director Liceul Pedagogic: „Profesorul este oglinda vie a sălii de clasă!” (Video)

Monday, 5 October 2026

Într-o zi de 5 octombrie am poposit în familia Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani. Ne-a întâmpinat, cu vizibile emoții, dar cu bucurie și ospitalita...

Consiliul Județean Botoșani vrea să cumpere un teren lângă spital pentru amenajarea unei parcări! (Video)

Friday, 2 October 2026

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară din luna septembrie demararea procedurilor privind achiziționarea unui teren situat lângă Spitalul Județean de Urgență „M...

Valeriu Iftime a izbucnit, s-a certat la cuțite cu vicele Birta și câțiva social-democrați: „Nu vă fie frică de școală” / „Când o să ne conducă fraierii și fără școală” (Video)

Thursday, 1 October 2026

Consiliul Județean Botoșani vrea să își eficientizeze activitatea printr-o filosofie japoneză devenită celebră în mediul de afaceri: „kaizen”, conceptul îmbunătă...