Nereguli descoperite în urma unui eveniment rutier

La data de 22 iulie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au observat faptul că pe drumul național DN 29 B, în localitatea Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate s-a constat următoarea situație de fapt:

Un tânăr de 23 de ani, din satul Călugăreni, comuna Ungureni, în timp ce se deplasa cu autoturismul dinspre municipiul Botoșani către localitatea Cucorăni, ajuns în dreptul intersecției , acesta efectuând viraj la stânga pentru a schimba direcția de deplasare, fără să se asigure, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe aceeași direcție de mers, efectuând depășirea autoturismului condus de tânărul de 23 de ani, încălcând marcajul linie continuă.

 

„Deoarece conducătorul celui de-al doilea autoturism, un bărbat de 29 de ani, din orașul Bucecea emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează reprezentanții IPJ Botoșani. 

Totodată, bărbatul de 29 de ani a fost sanționat cu suma de 870 de lei, conform O.U.G 195/2002,  pentru conducerea unui autoturism având inspecția tehnică periodică expirată.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea a unui vehicul sub influența alcoolului

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...

Ce spune un director de școală din Botoșani despre uniformele elevilor: „A fost un chin” / „Cred în această măsură” (Video)

Tuesday, 13 October 2026

Pe 21 septembrie 2026, Senatul a adoptat proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. După acest moment, pe 28 septe...