Nămol în plină stradă: Firmă sancționată cu 800 de lei!

Botoșănenii care s-au deplasat, miercuri dimineață, prin zona Eltrans, la intrarea în municipiul Botoșani, au avut surpriza de a simți cum roțile mașinii se împotmolesc într-un strat de nămol, asta chiar dacă ploile nu au făcut probleme în ultimele săptămâni. Situația a ajuns în atenția Poliției Locale, care a dispus sancțiuni pentru reprezentanții firmei care efectuează lucrări în acea zonă.

Miercuri dimineață, polițiștii locali au intervenit în zona societății Eltrans, la intrarea în municipiul Botoșani, unde s-a constatat că desfășurarea normală a circulației rutiere este împiedicată de acoperirea carosabilului cu nămol.

Din verificările efectuate a rezultat că angajații societății care efectuează lucrări în zonă nu au luat măsurile necesare pentru a împiedica scurgerea nămolului pe carosabil. 

"Având în vedere cele constatate, a fost dispusă sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 800 lei pentru nerespectarea prevederilor H.C.L. nr. 355/2011 și dispusă măsura curățării carosabilului", informează Poliția Locală Botoșani.



 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nu avea voie să se apropie de soție, dar a încălcat ordinul și a ajuns în arestul Poliției!

astăzi, 18:08

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna T...

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...

De la MiG-21 LanceR la comanda unui gigant militar NATO. Prima femeie din Europa care a reușit această performanță este o tânără din Suceava!

astăzi, 15:08

Se numește Simona Maierean. Și povestea ei merită să fie cunoscută de fiecare român, transmite AirlinesTravel.ro. În 2009, la numai 24 de ani, Simona Maierean intra în istori...