Motivul pentru care un tânăr de 21 de ani, din Botoșani, a încercat să intre ilegal în propria țară

Botoșăneanul se întorcea din străinătate. La graniță, el a tras atenția asupra sa în momentul în care a ocolit toneta de control din punctul de trecere a frontierei.

Un tânăr de 21 de ani este cercetat de poliție după ce a încercat să intre ilegal în țară, ocolind toneta de control în Punctul de Trecere a Frontierei Petea.

Duminică dimineață, polițiștii din Punctul de Trecere a Frontierei Petea au observat o persoană care se deplasa pe jos, evitând zona de control, pe sensul de intrare în România. Persoana a fost imediat oprită de polițiștii de frontieră.


Avea buletinul expirat

În urma primelor verificări, s-a stabilit că era vorba despre un bărbat în vârstă de 21 de ani din județul Botoșani.

 

Acesta a declarat că venea din Elveția. Însă, întrucât cartea sa de identitate expirase, a încercat să treacă ilegal de aliniamentul de control, temându-se că nu i se va permite intrarea în țară.

Astfel, tânărul a încercat să ocolească formalitățile de frontieră, ceea ce reprezintă o încălcare a legii. Acesta a fost reținut de către forțele de ordine, iar în prezent este cercetat pentru infracțiunea de intrare ilegală în țară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Polițiștii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale. Cazul evidențiază în continuare provocările pe care le ridică controlul frontierelor și necesitatea respectării stricte a reglementărilor de către toți cetățenii.


Intrarea în țară cu documente de călătorie expirate sau fără niciun document de identitate

Dacă ești cetățean român, nu-ți poate interzice nimeni să intri în România. Autoritățile vamale nu sunt autorizate să dea nici măcar amendă în cazul în care ai documentul de identitate sau de călătorie expirat sau nu ești în posesia niciunui document de acest tip.

Astfel, la întoarcerea pe teritoriul României, în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, polițiștii de frontieră pot permite intrarea pe teritoriul României a cetățeanului român care se legitimează cu un document de călătorie emis de autoritățile competente române, a cărui valabilitate a încetat, numai după efectuarea verificărilor corespunzătoare în evidențele specifice, cu privire la identitatea și cetățenia titularului.

„În acest caz, durata verificărilor efectuate nu poate depăși 24 de ore din momentul prezentării solicitantului în punctul de trecere a frontierei”, scrie pe site-ul Poliției Române de Frontieră.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei ordine de protecție pentru violență în familie în câteva ore, la Botoșani. Un tânăr evacuat din locuință!

astăzi, 13:29

La data de 16 septembrie 2026, polițiștii botoșăneni au emis trei ordine de protecție provizorie, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie, două dintre acestea...

Unde se găsesc cei mai ieftini carburanți, cum stă Botoșaniul la nivel național!

astăzi, 12:31

Prețurile carburanților rămân la niveluri ridicate în România, iar motorina standard se menține peste pragul de 10 lei pe litru. Joi, 17 septembrie 2026, media națională a a...

Căsătoriile forțate, sancționate cu închisoarea. Care este pedeapsa maximă!

astăzi, 11:57

În cazul faptelor care îi vizează pe tinerii cu vârsta sub 16 ani, pedeapsa poate ajunge la șapte ani de închisoare, iar noile prevederi vor putea fi aplicate după promulgar...