Mobilizare de forțe pentru salvarea unui botoșănean care cântărește peste 170 de kilograme

Misiune dificilă pentru cadrele medicale botoșănene care, luni noaptea, au transportat la Iași un bărbat care cântărește peste 170 de kilograme și care suferise un stop cardiac în urma unor grave probleme. Pentru aceasta, a fost nevoie de o ambulanță specială de la ISU Botoșani, Autospeciala de Transport Victime Multiple.

Pacientul din Dorohoi, care a ajuns la spital cu plămânul perforat de coastele rupte, a suferit un stop cardiac, medicii reușind să îl resusciteze. Cum starea bărbatului s-a agravat, a fost solicitat transferul la Iași. Însă greutatea acestuia s-a dovedit a fi o reală problemă, fiind imposibil transportul cu o ambulanță normală. Medicii au decis să apeleze la ISU Botoșani, pentru  Autospeciala de Transport Victime Multiple, pacientul fiind însoțit de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă pentru monitorizare pe parcursul drumului și predare în siguranță în unitatea medicală din centrul universitar.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

astăzi, 19:00

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

astăzi, 18:10

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...

O femeie din Botoșani a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei a plecat din spital și este de negăsit!

astăzi, 17:05

Vineri, 9 octombrie 2026, în jurul orei 11:04, o femeie din Dângeni a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei este de negăsit. Dumitru Iurea a plecat voluntar de la UPU Botoșani și nu...