Misiune specială a cadrelor medicale: Au chemat în ajutor pompierii!

O femeie din Săveni a sunat la 112, spunându-le medicilor că nu poate respira. Echipajul de la Serviciul Județean de Ambulanță ajuns la fața locului a acordat primul ajutor, însă au decis că este nevoie ca femeia să fie transportată la Botoșani.

Problema a apărut atunci când și-au dat seama că, întrucât pacienta cântărea aproape 200 de kilograme, nu vor reuși să o transporte până la Botoșani cu ambulanța obișnuită. Astfel că au solicitat intervenţia Autospecialei de Transport Personal şi Victime Multiple a ISU Botoşani, împreună cu mai mulţi pompieri. Zece pompieri şi cadre medicale au ajutat la urcarea femeii în autospeciala ISU, astfel încât aceasta să poată fi transportată la UPU Botoşani.  

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...